Un tânăr de 25 de ani din comuna Poienile de sub Munte, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea unei minore de 16 ani, s-a predat autorităților după ce a fugit din arestul la domiciliu. Informația a fost confirmată joi seara de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, Mihaela Ardelean.
“În urmă cu puțin timp, ca urmare a activităților intense de căutare, bărbatul urmărit s-a predat autorităților. Acesta se află acum în custodia polițiștilor, fiind preluat de la echipajul de jandarmi dintr-unul din punctele fixe de căutare,” a declarat oficialul IPJ Maramureș.
Polițiștii, în colaborare cu jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, salvamontiști și voluntari, au organizat o amplă acțiune de căutare. În timpul căutărilor, au fost utilizate drone și un elicopter pentru a survola zonele împădurite și greu accesibile.
Miercuri, IPJ Maramureș a anunțat că polițiștii au constatat că tânărul, Simoniac Mihai, și-a tăiat brățara de monitorizare electronică și a părăsit locuința, unde se afla în arest la domiciliu. Acțiunea de căutare a fost declanșată după ce polițiștii au mers să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.
Sursa: Social







Sunt vești îmbucurătoare pentru educația din oraș.
Utilă știrea, mersi pentru detalii!
Bravo copiilor, meritat efortul depus la învățătură!
Articol bine documentat, felicitări redacției!